Cu un ochi tu râzi la visul ce îl trăiești acum,
În timp ce lacrimi șterg, un gând pierdut de mult,
Reversul de e clipa, ce clar te definește,
Nu râde la orice, iar de te plângi… gândește.

Mereu a fost așa, un pic din fiecare,
Un nor nu e mereu, furtuna ce apare,
Iar soarele torid ce arde la amiază,
Nu înseamnă că și ploaia, chiar imediat urmează.

În gând se nasc ființe, ce apoi le definim,
Cu cei cu care astăzi, întâmplător vorbim,
Iar de Destinul vrea, coincidență pură,
Se întâmplă peste ani, să nu privim în urmă.

Trăim în etichete, mereu știi asociem,
Nu acceptăm greșeală și nici eșec de fel,
Un înțelept învață, dar nu doar din greșeli,
Iar tu de crezi orbește, chiar poate te înșeli.

Când talerul dorinței, balanța o înclină,
Nu e de ajuns să vrei, sau să te rogi în glumă,
Iar pentru atunci când toate s-au aliniat perfect,
Încearcă să nu uiți, ce apreciezi corect.

Incertitudini țes, in gândurile noastre,
Dileme încâlcitele, dar cui crezi că-i mai pasă,
Nu te gândi că toate se întâmplă doar la tine,
Știi, uneori și gândul, e de ajuns sa vină.


Adrian

M-am nascut intr-un orasel mic de provincie, e locul unde am descoperit dragostea fata de natura, fata de porumbei, fata de oameni, e locul care m-a fascinat si locul care mi-a daruit cele mai multe bucurii. Cand uit ca sunt mai bine de 20 si ceva de ani de cand lucrez in IT, ascult jazz, sau Blues-rock ... Impartasesc toate aceste bucurii cu cativa Prieteni, nu foarte multi, pentru ca nu sunt atat de darnic, dar nici foarte zgarcit. Obișnuit să privesc doar in alb si negru, nu cred ca deosebesc prea bine nuantele de gri...si cred ... nici nu ma definesc. Cand mai ramane ceva timp, cred eu ca-mi place sa rasfoiesc cate o carte, as prefera istorice...dar nu e musai si nici nu fac o regula din asta. Cand am ceva de spus despre Columbofilie scriu pe www.aspigeons.ro. In rest imi ocup timpul printre servere si script-uri.

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *