Fiecare început e greu, te legi de o idee si începi sa o dezvolti! Ca o poveste mai întai apare visul! Cu cat crezi mai mult în visul tau cu atat îl duci mai bine la perfectiune. Faci calcule peste calcule si vorba lui Stefan daca te tii doar de calculat nu te mai apuci de nimic, te vei speria si da are dreptate, fa lucrurile atunci cand le vine timpul lor!
Sunt trei pasi simpli, esentiali pentru a pleca la drum in orice: cere, crede si primeste, cel mai greu pas e sa crezi, pare simplu dar ai grija in ceea ce crezi, sa nu ai surprize mai tarziu, deci ai grija ce-ti doresti. Credinta presupune absenta oricarei indoieli, orice lucru care te face sa oscilezi iti va arata ca mai ai probleme nerezolvate in trecut, sau ca nu te-ai gandit la toate!
Astazi vorbim de Crescatorie, Crescatoria de porumbei, unii o numesc cusca, altii cotet, depinde cat de frumos gandesti despre visele tale si asta iti va da denumirea locului unde duci visele tale spre realitate!
Iti spun din start nu iti ofer solutia perfecta, nu iti ofer sfaturi, iti impartasesc gratuit cateva lucruri din experientele mele, daca sunt bune sau rele tu decizi, dar inainte sa judeci te rog sa te gandesti daca ai trecut si tu prin asta, deci iti ofer drum spre o alta abordare! Nu cred in lucruri perfecte scoase din cutie, dar cred cu tarie in lucruri duse la perfectiune!
Pana sa te apuci de cumparat materiale, gandeste-te cat timp iti va ocupa chestia asta numita Columbofilie? Pentru ca asta iti va defini ceea ce faci de acum inainte.
Al doilea factor destul de important, nu exista ceva perfect! În schimb va fi mereu ceva ce poate fi dus la perfectiune, deci sunt extrem de rare cazurile cand o crescatorie e perfect functionala din prima, depinde de multi factori o crescatorie care sa si lucreze in favoarea ta, pozitionare, umiditatea zonei, curenti de aer, un lucru unde nu l-am auzit discutat in prea multe locuri, predispozitia zonei la boala. Deci gandeste-te, pe viitor sa poti face modificari crescatoriei, fara costuri ridicate si fara sa perturbi prea mult activitatea porumbeilor!
De aici nu mai numerotez, dar oricand poate deveni un factor determinant! Nu vei avea aerisire perfecta din prima si de ce folosesc termenul “Nu vei avea…”, pentru ca sunt Crescatori Mari si aici ma refer la crescatori cu notorietate care au gasit calea spre “perfectiune” dupa mai multe incercari, deci nu vei avea aerisirea perfecta, in schimb gandeste-te la o posibilitate sa controlezi fluxul de aer in crescatoria ta, de la extrem de putin la foarte mult! Asta iti poate defini starea de sanatate a porumbeilor, iti poate face un sezon fericit sau nefericit, te poate aduce la agonie sau la extaz! Deci te legi de punctul doi, ai grija sa poti face modificari pe viitor fara a fi nevoit sa faci eforturi considerabile!
Dimensiunile crescatoriei, variaza in functie de nevoi, dar ai grija sa poti face un minim! Un compartiment de matca, un compartiment lot de zbor, un compartiment pentru tineret! De ce minim trei compartimente? Cand vei participa la concursuri, inevitabil vei deschide drum catre boala, nu vorbim acum despre sanatatea porumbeilor, dar retine natura nu o poti controla, nu esti D-zeu! Oricat ti-ai dori nu ai sa fii niciodata! In schimb vei putea face ca porumbeii tai sa se adapteze la conditiile tale! Deci ca sa previi un dezastru separa lotul de zbor de cel de matca si de tineret!
Ideal ar fi sa ai doua compartimente la matca sa poti separa oricand, doua compartimente pentru lotul de zbor sa-ti permita sa joci ori vaduvie ori natural, sau dupa caz semi-vaduvie si un compartiment pentru tineret, asta as vedea eu minimul! Dar vorba lui Iulian poti avea rezultate si intr-o “cutie de banane”, sau vorba lui Stefan si în “cusca cainelui”.
Un alt factor important, fa in asa fel ca orice sa lucreze in favoarea ta, ai putea scuti timp si efort si nu duce lucrurile la extrem, nu deveni sclavul pasiunii tale, pastreaza echilibrul, Universul te va sanctiona in orice clipa! Fii in primul rand tu multumit pentru ai multumi si pe ceilalti din jurul tau, pastreaza echilibrul si nu le fura timpul celor din jurul tau! Deci tu hotarasti ce va avea pe interior crescatoria ta, fa-o functionala sa te poti adapta oricand, nu spune NU daca nu esti sigur ca acel lucru nu te ajuta si nu spune DA oricum! Deci tu hotarasti daca vei avea gratare in interior sau nu, tu stii ce dimensiune vor avea boxele, tu stii cate perechi de porumbei vei avea intr-un compartiment!
Un lucru extrem de important e aerul si suprapopularea, tine cat mai putin cu putinta, cu porumbei putini si buni poti gestiona altfel lucrurile, mult nu inseamna mereu bun!
Deci pana sa te apuci de cumparat materiale vezi cat mai multe crescatorii si cand tragi o concluzie, vezi cate crescatorii sunt precum cele din visul tau, poate te afli pe un drum gresit si o secunda te poate scuti si de timp si de efort!
Nu iti spun ce materiale sa cumperi, dar iti spun in schimb ca umezeala e principalul inamic si nu doar pentru porumbei! Daca lucrezi cu lemn o autofiletanta face minuni, iar daca nu ai curent aproape, o autofiletanta cu acumulatori face si mai mari minuni, in rest in functie de bani tu decizi cumperi la gata construiesti tu!?
Cel mai bun anotimp pentru a face modificari in crescatorie e toamna, la fel e si pentru introducerea de porumbei noi in crescatorie, dupa naparlire e perfect, altfel fac fata stresului!
Aduna materiale din timp si nu te lasa pe ultima 100 de metri, orice calcul care il faci acasa se va dovedi ca e mult mai putin decat te gandesti!
Deci daca tot a venit toamna, spor la un început nou, sau spor la modificarile mult visate! poti invata oricand si de la oricine, asta am invatat-o de mult de la Stefan, el are o vorba “Poti invata si de la un copil de doi ani! Trebuie doar sa deschizi ochii, mintea si inima!”
Si pentru ca tot vroiam gratare, le-am facut si montat singur, le-am montat pe 24 decembrie, ala a fost cel mai frumos cadou de Craciun pentru anul ala!
0 Comments