In weekend se anunta munti! e povestea unei ture destul de grele dar nu doar despre asta, probabil un omagiu oamenilor care m-au ajutat sa ajung aici.
Pregatisem evenimentul cu o saptamana inainte…initial colegii de ture, erau bucurosi sa participe, dar dificultatea traseului, caldura care se anunta, i-au facut sa cedeze rand pe rand. Vineri, scriu cu Alex pe whatsapp si ma anunta ca sambata nu poate merge nicaieri, are treburi pe langa gospodarie si nu poate lipsi… Alex … cum il cunoscusem pe Alex, facusem trecerea de la MTB la cursiera, initial eram curios ca un copil, dar m-am lovit de o bariera, consideram ca pe cursiera voi “zbura”, voi dubla viteza, total gresit, am vazut ca ai nevoie de multa multa munca sa ajungi sa ai o viteza decenta, cu Alex am facut primii 25 de km cu o viteza decenta, el se indrepta spre casa, pentru mine a fost inceputul si am vazut ca se poate. Sperasem pana in ultimul moment ca Alex ma v-a insoti, pedala calm, catararile le aborda lejer si participasem impreuna la doua trasee fiecare peste 200 km in ultima luna….ma rog daca nu poate… asta e.
Du
pa o noapte agitata, a doua zi, cu biletele in mana, cu bicicleta in vagonul de biciclete, ma aflam in trenul spre Comarnic, curios ce avea sa-mi ofere aceasta zi dar si cu un regret ca am decis sa fac tura singur. La Ploiesti se instaureaza o boseala ca nu pot tine ochii deschisi, probabil efortul depus in ultimul timp isi spune cuvantul, trec in revista ultimul an si zambesc in gand cat de repede trece timpul si cat de multe iti poate oferi viata…
…Un an…ne aflam la un datacenter, vazusem un om care avea sa devina etalon in ochii mei…si fara sa vreau m-am lasat purtat intr-un joc care avea sa ma transforme major, aveam 128 kg si sportul il practicam din fotoliu…:)… Trei oameni m-au ajutat enorm sa ajung aici… la 85 kg, o viata sanatoasa si sa-mi schimb majoritatea prioritatilor, Gabriel mi-a zis intr-o doara…”ne auzim cand ai 85 de kg”, a devenit un mentor in ce priveste, sport, dieta, bicicleta si nu numai, critic cand era nevoie, dar mai mereu m-a motivat si am simtit ajutorul din plin, nu numai afectiv. Sunt trei oameni care m-au ajutat sa ma regasesc si indiferent de momentul zilei, sunt primii trei oameni carora le multumesc ca am ajuns aici. Gabriel, Marina si Lucia sunt si raman o binecuvantare, sunt oamenii care m-au invatat ca smerenia o inveti in cel mai scazut punct al existentei tale.
Probabil cele 43 de kg date jos isi spun cuvantul, probabil ma grabeam, trecuse putin de cand participasem la prima tura, la evenimentele de la “Miercurea Bicicletei”, acolo mi-am dat seama ca poate fi si altfel si cred ca a fost tura care m-a invatat de ce aveam nevoie. Desi e o tura de MTB, voi ramane recunoscator organizatorilor si colegilor de la MB si in special Stelutei, la MB am vazut ca imi pot depasi limitele…alung gandurile si incerc sa ma gandesc la tura ce avea sa vina…
Cobor la Comarnic si ma lipesc de doi ciclisti care se indreptau spre Brasov, curand pana la Posada imi dau seama ca nu pot tine pasul cu ei si daca nu-mi dozez efortul nu voi duce la bun sfarsit tura. Imi vin in minte sfaturile lui Viorel, am pedalat impreuna 2 trasee, ultimul mai lung brm200 km de pe 4 august, a fost un traseu plin de invataminte, dar atunci eram 4 acum trebuie sa pun in practica tot ce stiu. Trec de Posada si de Sinaia si imi dau seama ca aveam nevoie de incalzire, dupa 26 km am inceput sa tremur atat de tare si mi se facuse atat de frig incat singura decizie corecta ar fi fost sa renunt, ma hidratez periodic iau o aspirina si incerc sa nu ma gandesc decat la tura. Coborarea de la Timisul de Jos, o fac prudent si ma indrept spre Brasov, singur imi dau seama ca e dificil, da singur intr-o tura cu diferenta de nivel si numar mare de km trebuie abordata doar atunci cand esti pe deplin pregatit. Intr-una din pauze scot telefonul si incerc sa intreb colegii de la turele trecute daca au mai simtit frigul asta, incerc o explicatie logica, Steluta ma sfatuieste sa renunt, no way :), duc tura la final, sunt aproape de Brasov daca am putut pedala pana aici, incerc sa termin aventura asta…da proasta idee sa o fac singur 🙂
La Brasov constat ca m-ai am destule resurse, cu toate ca simteam uneori crampe, daca ar disparea frigul ar fi perfect, nu las mai jos de 35 km/h prin Brasov si ma indrept val vartej spre Poiana Brasov, imi dau seama prea tarziu ca s-au dus rezervele de apa, alt punct important de tinut cont la organizarea turei, daca nu stii unde sa iei pauzele, disconfortul creat se adauga la oboseala.
Trec de Poiana Brasov si regret faptul ca nu am o baterie de backup, telefonul se descarca foarte repede si il tin mai mult inchis… il deschid doar la pauze, as fi facut mai multe fotografii, cei drept nici timpul nu-mi permite, dar nu le poti avea pe toate…
Pana sa ajung la Rasnov dau de un magazin izolat, imi umplu bidoanele cu apa, iau o pauza de 10 minute, facusem deja 70 si ceva de km, nu-i rau ma gandeam, cu frigul care il resimteam, crampele musculare si tot ce mai resimteam, ma amuzam in gand …”parca ar fi Craciunul…asa simt frigul…”…pentru prima data simteam nevoia sa-mi fi luat macar vesta antivant, ajung la Rasnov si drumul devine simtitor mai rau, petice de asfalt puse alandala, trec de periferie si incerc sa tin cat de mult pot de marginea drumului scazand simtitor viteza sa nu incomodez soferii din trafic, cu toate astea pana sa ajung la Paraul rece, o masina cu numere de Italia plina full, cred ca le mai lipseau doar bradul, incetineste si o doamna “bine” intr-o limba inteleasa doar de ea jumatate romana jumatate italiana, imi spune ca acesta e drum doar pentru masini 🙂 wtf…de ce ar plati unii oameni atatia bani sa ajunga pe un drum prost rau? daca viata lor e acolo si nu mai simt nevoia sa se intoarca niciodata in Romania, nu-i raspund si o las in pace cu gandurile ei.
Ajung la Paraul Rece si simt tot mai des carcei in picioare la fiecare catarare, cu toate astea nu opresc, nu am luat nici o pauza si imi dau seama rapid ca poti sa-ti depasesti orice bariera mentala, am schimbat foaia mica si un pinion mare si incerc sa tin o cadenta constanta la fiecare serpentina, o catarare superba, imi dau seama ca a compensat cu drumul extrem de prost dintre Rasnov si Paraul Rece…
Pe coborare am incercat sa tin o viteza constanta nedepasind 40-42 km/h, ce sens ar mai avea sa ma mai grabesc, pana la Azuga am ajuns extrem de rapid…de la Azuga traficul a devenit din ce in ce mai aglomerat, totusi nu pot sa nu remarc ca soferii iti lasau destul loc pentru a te deplasa decent, in afara de doi sau trei soferi care te “impingeau” ostentativ in dreapta, ceilalti au fost super ok, da te face sa te gandesti ca inca mai poti spera la o Romanie altfel :)…imi revine in minte “doamna” de la Rasnov…drumul pana la SInaia l-am parcurs cu o viteza decenta 32-35 km/h cu toate ca frigul persista, mi-am dat seama ca aveam destule resurse fizice, ceva se intamplase astazi, ceva ma tinea blocat. Decid sa ma opresc la Sinaia, mai puteam pedala, imi revenisem cat de cat, dar am gandit ca nu e ok, nu a fost tura care vroiam sa fie, chiar daca atinsesem un obiectiv, mi-am dat seama ca nu luasem totul in calcul, asa ca deja consideram ca e antrenament si nu o tura normala.
Ce nu as mai face la o asemenea tura:
- nu as mai pleca singur.
- echipament adecvat, chiar daca e cald, merita sa ai ceva mai calduros.
- stabilirea punctelor de pauza, de unde poti cumpara diverse.
- daca simti oboseala nu mai continua.
(later edit) un factor important de luat in seama e deconcentrarea, apare sub mai multe forme, am omis sa-l notez dar tine de fiecare in parte, odata ce apare nu mai apreciezi corect, viteza de reactie e scazuta, la vitezele care se practica acum 35-40 km/h e o chestiune de timp pana te accidentezi, trebuie sa fii mereu cu mintea la obiectivul propus, unul colegii de ture s-a accidentat langa mine, a fost la limita sa nu fim toti accidentati, daca pedalezi prudent, esti atent la traficul din jur si tii un echilibru vei ajunge cu bine la sfarsitul turei.
Traseul a fost superb, mai putin portiunea dintre Rasnov si Paraul Rece, in rest totul perfect, chiar daca a fost cea mai dura tura, retraiesc cu placere fiecare segment, a fost tura de la care am invatat cel mai mult!
Multumesc Gabriel, Marina, Lucia pentru ajutorul acordat in ultimul an, multumesc Stefan si Vio si multumesc celor alaturi de care am pedalat in turele de peste 150 Km Alex, Viorel, Andrei. Multumesc Bogdan(Bobo) de la TDV si Steluta de la Miercurea Bicicletei, grupurile care m-au acceptat ca si un “copil” al lor. De asemenea multumesc si celor care nu au crezut in mine, m-au ajutat sa devin mai bun 🙂 Va multumesc tuturor!
0 Comments