Și când crezi că s-au dus, uneori fără rost,
Taina pașilor mici, învățați pe de rost,
Vine-o clipa și-ți spune, chiar de e neînțeleasă,
Doar voința și crezul îți fac viața frumoasă.

Chiar și atunci de nu crezi, vor veni către tine,
Uneori spui destin, sau divin, de-ți convine,
Nu-i o cale ușoară prin răbdare și trudă,
Dar finalul zâmbind s-ar putea să-ți surâdă.

Vor veni către tine și cei care râzând,
Te vor face să crezi că nu-i locul destul,
Dar răbdarea se învață, doar de-i sita mai deasă,
Iar la urmă să știi, chiar că nu îți mai pasă.

Vor veni și acei, dar să știi mai puțini,
Fără multe cuvinte îți arată ce sunt,
Trebuie doar să mai crezi, că exista mai bun,
Nu în vorba rostită, vezi și ochiii ce-ți spun.

Taina pașilor mici, e să știi să-i aduni,
Doar de tine depinde unde crezi că sunt buni,
În ce locuri să calci, să aștepți, să rămâi,
Doar de tine depinde unde calci pe pământ.

Ține acestea in gând, pentru tine să știi,
Nu uita cine ești, cine ai fost, orice ar fi,
Chiar de pașii ți-s mici, știi cărări sunt destule,
Nu uita să te îndrepți, unde crezi că ți-e bine!

Multumiri Jeno Major pentru imagini, www.JenoMajor.com!

Categories: ... poezie

Adrian

M-am nascut intr-un orasel mic de provincie, e locul unde am descoperit dragostea fata de natura, fata de porumbei, fata de oameni, e locul care m-a fascinat si locul care mi-a daruit cele mai multe bucurii. Cand uit ca sunt mai bine de 20 si ceva de ani de cand lucrez in IT, ascult jazz, sau Blues-rock ... Impartasesc toate aceste bucurii cu cativa Prieteni, nu foarte multi, pentru ca nu sunt atat de darnic, dar nici foarte zgarcit. Obișnuit să privesc doar in alb si negru, nu cred ca deosebesc prea bine nuantele de gri...si cred ... nici nu ma definesc. Cand mai ramane ceva timp, cred eu ca-mi place sa rasfoiesc cate o carte, as prefera istorice...dar nu e musai si nici nu fac o regula din asta. Cand am ceva de spus despre Columbofilie scriu pe www.aspigeons.ro. In rest imi ocup timpul printre servere si script-uri.

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *