Spirit

Grăbiți descriem ziua, pe repede înainte,
Dar nu mereu atenți la tot ce ne înconjoară,
Doar cei ce au simțit vreodată ce-i durerea
Mai cer o nouă zi, în rugăciunea de cu seară.

Un gând pribeag, cutreieră islazul,
Dar focul nu mai arde azi în vatră,
Cândva ne zbenguiam, râzând cu toții,
Dar timpul e grăbit și nu ne iartă.

Cireșe date în pârg, ne imprimau tricoul,
Iar totul pare acum, doar o poveste,
Cu toții la scăldat, trăiam momentul,
Știi, fără griji, prea multă osteneală.

Acele vremuri, fără de scop și sensuri,
Acum, cumva descriu, o altă lume,
Tu alergând desculț fără de grijă,
Dau simplități, multe înțelesuri.

Prea sufocați de atâtea definiții,
Te amăgești subtil că nu îți pasă,
Prea multe Universuri paralele,
E trist, să poți purta această mască.

Era de ajuns, un da, chiar spus în grabă,
În jocul ăsta magic, să-ți îți respecți cuvântul,
Dar cum am spus, cumva o altă lume,
Descrisă în pasteluri, chiar uitată.

Nimic din ce-i trăit, nu ar putea să aducă,
Regrete, știi păreri de rău tardive,
Dar fă cumva, ca zâmbetul să-ți fie,
Acel ce l-ai avut și înainte.

Frânturi dintr-o poveste, dar fără prinți și zâne,
Mai simplă, spusă așa, ca după vremuri,
Tu în cuvinte, nu ai putea descrie,
Acesta flacără, născută în primăvara.