Smerit …

Știi, aș fi avut atâtea să-ți povestesc,
dar nu am avea timp de toate,
acum când s-a inventat graba, chiar nu am avea timp …
Iar timpului … pare să-i placă această fugă a noastră.
Nu mai avem timp…
lucrurile simple au devenit mult prea costisitoare…
De multe ori nu le înțelegem, sau poate ne prefacem …
Deși … definițiile lor le știm pe de rost …
Mulțumesc, Te iubesc, loialitate…
Cuvinte sacre ieri, ce astăzi par uitate,
Mereu se găsesc alții să ne povestească despre ele…
Mă rog… în felul lor distorsionat…
pentru simplu fapt că suntem contemporani cu…
“Atât s-a putut”…
Uneori e mult prea simplu să uităm,
iar uneori mult prea greu să fim iarăși noi…
Fără patimă, fără orgolii,
fără a uita cine și când ne-a ajutat…
Știi, am să-ți scriu, să simt mirosul de hârtie,
Cu mici greșeli … inevitabil mici greșeli,
Autentic, un alt cuvânt, ce pare să nu fie,
Pe placul celor care astăzi ne învață ce să vrem.
Căldură inimilor noastre, înghețate într-un fel de comedie,
Doar prin iubire, e antidotul ce poate stinge un “infern”,
Aș vrea dacă se poate, când iar va fi furtună,
Să pot uita mai des, la fel să pot ierta,
Mai lasă-mi un răgaz să pot a-mi spune ruga,
Iar Doamne de mă ierți, te rog a ne ierta.
Pentru cei care au învățat să tacă … s-a născut “dorul”,
Iar pentru cei care au învățat ce-i smerenia, s-a născut iubirea,
Prea aroganți în drumul nostru zilnic spre ambiții,
Deși credința peste tot o afișăm,
Prea antrenați acum, să ocolim “scrobiții”,
Uităm că am avut, cumva același țel …
Smerit, cuvântul care a îngenuncheat imperii,
Apare acum sporadic în note de subsol,
Uitat de cei ce ieri, credeau cu înverșunare,
E mult mai simplu astăzi a judeca ușor.
Pasaje scurte, fraze … chiar pline de emoții,
Citite ieri în cărți ce astăzi poate dor,
Ne amintim cu drag ce ieri spuneau bunicii,
Dar fără să învățăm nimic din teama lor.