Shibuta!

In curtea bunicilor aveam toate orataniile … avea bunicul o vorba “pana sa ajunga la noi … boala se uita mai intai prin curte … ” … dar nu de asta tineau pasari si animale pe langa casa, asa au fost obisnuiti. Aveau felul lor de a transmite lucrurile astea mai departe fara a ne obliga in vre-un fel, dar cand vroiau sa ne ofere o lectie, faceau o pilda din orice si mai mereu incercau sa povesteasca degajati, obiectivi ca si cum nu li s-ar fi intamplat lor.

Bunica a avut mereu doua, trei pisici pe langa ea, indiferent de anotimp avea doi trei pui si o pisica batrana, o insoteau mai peste tot, probabil se alimenta cu energia lor. Bunica se odihnea impletind, odihnea impropriu spus … se trezea dimineata la patru si pana la pranz treburile casei erau puse la punct, nimeni nu a putut sa o schimbe din obiceiurile ei, asa era croita … impletind privea amuzata la pisicile care se jucau cu ghemul de lana lasat pe jos ostentativ. Probabil era modul ei de as pastra sufletul de copil. Noi ceilalti ai casei nu impartaseam aceiasi dragoste pentru pisici 🙂 … mai mereu hoate, sclifosite, alintate cat cuprinde … pe scurt nu le agream … dar ca un legamant nerostit nu ne afisam antipatia nici unul, din respect pentru bunica … asta e …sunt ale ei…le suportam 🙂

Bunicul cu tonul lui usor hatru, uneori dimineata dupa ce pisicile depaseau orice limita, bunicul cu un ton bland o tachina pe bunica … “… auzi femeie … cred ca am luat din greseala farfuria pisicilor, era putin umblat putin prin ea … dar am luat si eu cateva guri …” Bunica cu sprancenele putin arcuite parca dojenindu-si “odraslele” îi raspundea printre dinti, dar cu tonul ei calm “… poate au vrut sa te ajute, ti-au adus mancarea mai aproape … ar trebui sa le multumesti … ” … bunicul îi raspundea împăciuitor … “…sa stii Ana … s-ar putea sa ai dreptate…”.

Pisicile stiau, trebuiau sa pastreze o distanta apreciabila fata de bastonul bunicului si la mine era mai simplu… lozinca cu “nu au ce cauta la porumbei” era mereu argumentata de doi caini si mereu rai, ca sa dorm linistit noaptea. As putea spune ca fiecare isi stia locul 🙂 …mai putin dimineata cand aveau chef de joaca acele dragalase pisici 🙂 …ce frumos sa fii trezit dimineata la patru sau la cinci de jocul lor nebunesc, sau iarna sa deschida usile … si mai mereu pastrau aceleasi obiceiuri, indiferent de generatie … vai le iubeam maxim … dar nu ne puteam atinge de ele, era subiect tabu, erau ale bunicii …

Tarziu in timp, bunica a ramas cu o singura pisica, noi toti eram la casele noastre … bunicul ne parasise de mult, probabil ne privea de undeva de sus … Da … pisicile o insotise pe bunica toata viata … probabil umpleau golurile ramase prin casa …

– Cum o strigi? … pe pisica asta … completez eu … crezand ca bunica nu ma aude …
– “Nu e nevoie sa o strig … nu vezi ma asteapta cuminte in fata casei cand plec undeva, doarme cu mine, sta cu mine … doar la biserica nu intram amandoua(schiteaza un zambet bunica …)”
…
– Simt o unda de repros in glasul ei domol si calm, dar poate mi se pare …
– “totusi cred ca am imbatranit si eu … sunt mai rele ca niste copii … dupa voi nu stateam atat…va dadeam drumul in gradina asta mare … si veneati seara…”
bunica incepe sa zambeasca si trece in revista poznele noastre, parca eram propusi pentru nu stiu ce distinctii, atata bucurie se citea in ochii ei.
Într-o dupa-amiaza simt privirea bunicii… bunica statea rezemata de balustrada din fata casei, locul ei preferat …
– “… stii sa nu te atasezi de lucruri niciodata …”

Simt diferenta din ton si nu o intrerup, astazi invățăm o lectie imi spun in gand …
– “…de lucruri … ai grija de inima ta … nu o lasa oricand deschisa…” … “pisica cred ca a otravit-o vecinul “de sus” de noi…cred ca a facut ea ceva rau… de s-a suparat omul asa rau” cautand sa-i gaseasca o scuza vecinului si in acelasi timp parca certand pisica pentru obraznicia ei.
– Pai altceva decat sa-i prinda sobolanii, nu vad ce rau sa-i fi facut? … as fi continuat si simt cum sangele imi urca in corp… dar ma opreste glasul bland al bunicii.
– “E vina mea, omul nu are nici o vina … si trebuia sa va ascult de mult pe voi.”
– Pe noi? … pai nu a spus nimeni niciodata nimic despre pisici …
– “Da trebuia sa va ascult … si nu trebuia sa-mi spuneti…” avea dreptate … imi spun in gand … simtea pe fiecare cand are ceva …
– “Stii? nu vom tine pisici aici, in casa asta nu mai vreau pisici!” … ma uit la ea… fata ei nu exprima nimic! decat hotarare … “Stii” – mereu imi vorbea ca si cum as sti ce avea sa spuna…”Stii” ala mi-a ramas in urechi … mi-a ramas si ma poarta alaturi de toate povetele ei.
– Pai si eu pierd porumbei … nu vad sa ma afecteze asa de mult, probabil imi pare rau, dar asta nu m-a oprit sa cresc in continuare…
– “Tu esti tanar … asculta sfatul meu si nu te atasa de lucruri !…” … inchide subiectul si trece usor spre alte lucruri, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

Shibuta? … da a aparut intr-o seara, alaturi de promisiunea ca va disparea a doua zi, a doua zi ca de obicei lacrimi de crocodili, cateva epitete “oameni insensibili”, “nu va pasa de animale” … efectul era mereu acelasi … oricum va ramane…asa ca ce sens are? …

– Daca tot are toata lumea o pisica in casa asta … ok o pastram … o numim Sheeba!
– “Deci asta e pisica ta? da?”
– Nu am spus ca e a mea, am spus doar ca o pastram! … ce fapturi obraznice…sigur o sa-mi para rau … toata viata am fugit de pisici si am avut parte de ele din plin!
– “Ok e a ta! perfect!”
Pisica aia avea sa devina animalul meu preferat … “…eu iubesc doar caini, porumbeiii…mai insiram eu pe-acolo … in nici un caz pisicile!”, dar Sheba avea sa-mi demonstreze altceva, nu avea doar nume de regina … de pui venea chemata doar de mine, “cum D-zeu…tu nu o hranesti?”

…”Ea te ales pe tine!”, cand ajungeam acasa, se pozitiona in asa fel incat sa-mi ia mana cu labuta sa o mangai, mai tarziu toti ai casei ma rugau sa ma indepartez de ea sa o vedem cum intinde labuta … da iubire neconditionata … nu-i ofer nimic? …dar ea a fost mereu la fel … daca ma asezam in pat, nu pleca decat certata, mereu aceiasi labuta sa ma mangaie pe obraz … “Daca nu ar avea ghearele astea ca niste cutite … spuneam mereu amuzat …”. Dar nu asta m-a fascinat … daca o certai statea suparata pana te duceai sa-i vorbesti, parca era stanca, frate cata personalitate poate avea un animal… se comporta ca un om. Venea doar atunci cand o chemai, trebuia sa te duci la ea … spuneam mereu amuzat “si trebuie musai sa-mi cer iertare sa binevoiesti sa vii?” … Melomana convinsa asculta rock plantata pe o boxa, fara sa clinteasca, o boxa ingusta de ne miram mereu cine o pune sa se chinuie … si muzica aia data la refuz? pisica asta e nebuna!… dar nu numai rock-ul, cand deschideam orga, statea cu mine pana plecam, cu o labuta ostentativ pe una din clape…si tolanita pe restul butoanelor, dar o lasam, eram prieteni.

Animalul ala avea sa ma fascineze peste masura, cata personalitate! Parca ar fi om!