– Buna dimineata!
Raspund la “Buna dimineata” aproape soptit si raman cu privirea la cele doua vrabiute galagioase, jocul lor ma distreaza si ma indrept spre scaunul liber asezat strategic. Atat cat sa nu ajunga soarele la tine, dar sa poti admira aproape intreaga curte interioara …
Vrabiutele isi vad de “treaba” lor nestingherite parca insufletind toata curtea. Disputa aceeasi crenguta fara sa le pese de nimic …
– Stii ce lipseste aici? Un catel …
– A fost … Te atasezi de ei si cand dispar …suferi …
– Si nu va mai fi?
– Nu am idee … La ce te gandesti?
– … La prima zi …
– Prima zi?
– Da! Cand am ajuns aici, pentru prima data … si incep sa derulez in minte pas cu pas emotiile acelei zile …
Ziua nu prevestea nimic, o zi putin mohorata, cand si cand cateva picaturi de ploaie … ma bucuram ca nu era foarte cald, incercam sa sincronizez pasii, fara sa par prea grabit …
– Vom opri la un magazin, mai am de luat cate ceva …
– Bine cum spui tu … merg cu ochii inchisi … si zambesc fara a-mi arata curiozitatea.
– Te grabesti?
– Nu … doar ca nu mi-ai spus unde vom merge, parca e totul invaluit in mister … Totusi sper sa nu ne prinda ploaia, glumesc eu …
– Uite mai avem putin si ajungem, parca iti placea mersul pe jos … si zambeste …
– Pai din punctul A in punctul B, nu poti merge fara sa stii incotro te indrepti …
– Nu-ti iese, dar mai incearca …
– Schimbam strategia, din cate incercari? … zambesc si fredonez …Astazi mergem nicaieri …
Oprim in fata unui magazin cu articole bisericesti si fara sa-mi ascund mirarea intreb:
– Trebuie sa intram aici? Sau astepti pe cineva?
– Trebuie sa cumpar cateva lumanari, dupa mergem spre gara.
– Pai astazi nu e duminica sa mergem la biserica si … nu inteleg ce sa facem cu lumanari in gara? … M-a luat total pe nepregatite si nu mai am cum sa-mi maschez uimirea …
Zambeste, aproape se astepta cum voi reactiona, intra in magazin imi spune un “ai rabdare” fara sa intoarca capul spre mine si se indreapta spre vanzatoare …
Drumul pana la gara il parcurcurgem tacuti, vad ca nu grabeste pasul si nu ma pot abtine sa intreb:
– Pot merge si mai repede, da-mi mie sa car sacosa, vrei sa ne grabim?
– Nu e grea, dar daca insisti?
Vad ca evita sa raspunda, nu mai insist … pe cer se aduna mai multi nori … se vede gara si rasuflu usurat … ploaia va incepe in curand. Ne oprim la casa de bilete, cere doua bilete, imi vede intentia si imi spune un “lasa ca platesc eu” zambind.
Ne urcam in tren … si imi spun in gand … “mergem spre nicaieri”, ma amuza gandul asta, trenul se pune in miscare si privesc la oamenii care asteapta pe peron …
– La ce te gandesti?
– Stii? Daca mergem la cineva … nu am cumparat nimic, doar lumanari … Cred ca nu ar fi politicos …
Se preface ca nu aude … si priveste spre nicaieri … incerc sa ma detasez si sa nu mai pun intrebari, incepe sa se intunece si privesc la norii jucausi … se insenineaza si ma bucur … desi pamantul arata ca trebuie ploaie. Ajungem la destinatie si coboram in tacere.
– Nu mai avem mult, ai sa vezi, imi pare rau ca s-a intunecat prea devereme …
Cred ca mergem de mai bine de zece minute, se vad crucile unui cimitir, ma anunta politicos ca vom opri pentru cateva minute si simt privirea cum ma analizeaza …
– Perfect, o vizita la cimitir acum seara? … spun amuzat, cred ca trebuia sa mergem pe luminina 🙂
– Ti-e frica? … si zambeste …
– Nu, de la ce te-ai luat?
Raman mult mai in spate, privesc cum aprinde si candela si lumanari … ma gandesc la ai mei … imi aprind o tigara … si cred ca o buna bucata de vreme arde singura … observ abia cand ajunge langa mine si incerc sa-mi dreg glasul …
– Daca vrei sa mai stam, nu ma grabesc …
– E de ajuns, multumesc!
– Pentru?
– Casa e aproape, mai avem cateva minute … tot de mers pe jos, esti obosit? … Evita sa-mi raspunda la intrebare … si ne sincronizam pasii …
– Nu sunt obosit si e placut … e racoare … ramanem tacuti, fiecare cu gandurile lui …
Uite am ajuns … tresar, nici nu mai stiu daca trecusera minute … sau … deschide poarta se indreapta spre casa si aprinde lumina, gradinita e superba …
– E foarte frumoasa curtea …
– Asta e intrarea laterala, mai avem o intrare prin fata casei, pe acolo poti intra cu masina … si spune zambind … Asta e gradinita, urmeaza sa vezi curtea … Si o sa-ti placa ai sa vezi! …
Ocolim casa pe o alee destul de generoasa si incerc sa ma obisnuiesc cu intunericul … Ajungem in fata casei … urca cele cateva trepte si aprinde lumina …
Nu stiam ce sa admir prima data, gradina cu o simetrie aparte? Cerdacul? Te simti in casa bunicilor … Aveam sentimentul ciudat ca ma simt acasa si nu mai vazusem locul asta niciodata!
– Bine ai venit!
– Pai am venit impreuna! Da, cred ca a meritat asteptarea …
– Daca iti spuneam unde vom mergem nu mai erau aceleasi emotii… hai recunoaste ca a meritat!
– Din plin!
– Iti prezint casa?
– Stai o secunda … sau mai multe, sa-mi trag sufletul … zambesc incurcat si ma asez in asa fel sa vad toata curtea … Auzi? Cine a asezat becurile sa poti vedea toata curtea a avut o idee geniala!
– Mama … dar cred ca toti ne-am dat concursul … dar asta in timp … se vede frumos, nu?
03.Ziua III - Doar Eu!
0 Comments