Poveste de craciun…

aș vrea să fii copil și tu cu mine
și să veghezi la visul meu
mă întrebam ce-i viața fără vise,
sau fără visul ce l-am trăit chiar eu?
ții minte anii copilăriei noastre?
era tot iarna, mergeam la săniuș,
eram “saraci”, acum precum bogatii,
eram bogati mereu in amintiri,
faceam din noapte zi in data,
acum ne trebuie ani sa povestim…
Venea Craciunul, era mai frig, era zapada,
Dar noi mereu ne adunam la brad,
Ne amuza spunand povesti bunicul,
Si cum bunica ne privea cu drag,
Stii cum ne asteptau parintii in poarta?
Si noi mereu, copiii “nebuni” intarziam.
Era tot iarna, dar era zapada
Si asteptam Colindatori in prag
Parca e vis, cum mama astepta la poarta
Si cum cu drag, tata ne astepta in prag,
S-au dus bunicii si se grabesc parintii
Lasandu-ne acum doar aminriri.
Ce bine mai era la poarta
Si stii? parca nici frigul nu-l simteam.
Era un vis, un vis frumos,
Ce avea sa ne imbie
In mirosul cetinei de brad.
Ne adunam atunci cu totii veseli
Si ce Craciun, ce sarbatori erau…
Era un vis cum nu visezi in vise
Si acum le povestim cu drag.
Se aduna colindatori la poarta…
Si eu tresar zambind din visul meu
Doamne cat de frumos era o data
Si e un vis ce l-am trait chiar eu…
eram copii și ne îmbrăcam cu vise
acum am vrea din nou să le trăim…
privim, cu drag, tacuti la cele scrise
și nu putem decât să mulțumim!
știi omul de zăpadă de la poartă
avea cărbuni în loc de nasturi
și ochii din mărgele
ne ajutase atuncea mama ca să-l facem
cu drag și tata chiar ne-a ajutat
se amuzau bunicii, cum noi, plini de zapada
fara sa vrem un vis le-am daruit.
frumoase vise și frumoase vremuri
cu toții cred că le am putut trăi
și mă întreb ce ar fi viața fără vise?
sau viața fără visul meu?