Locul ala iti dadea o perspectiva aparte…puteai sa privesti in viitor, puteai sa vezi ce nu ai rezolvat in trecut, te simteai liber. Erau precum cercurile porumbeilor cand soseau deasupra casei, cercurile bucuriei cum le numeam eu… bucuria cu care dadeau din aripi la vederea casei, te faceau sa simti altfel. Momentele alea unice te fac sa uiti munca depusa, te fac sa uiti tot, te contopesti cu ei, te simti liber, dar in acelasi timp legat.
Te legi fara sa vrei de locuri, de oameni, uneori iti faci asteptari, uneori le opresti la poarta sufletului, uneori regreti ca nu ai dai atat de multa importanta unui citat la care tii cu adevarat…si de multe ori te miri de ce e adevarat ca “Banuiala e singurul adevar”…
Locul ala era ca un magnet…dar stiai ca va veni o zi in care trebuie sa-l uiti…o zi in care nu ti se vor frange aripile dar cu siguranta va trebui sa schimbi ruta catre alte orizonturi. Locul ala iti dadea fiori, te faceau sa retraiesti multe, de la fluturi la zborul lin a pasarilor in drumul lor catre casa.
Locul ala…era locul unde te regaseai tu cu tine, unde puneai cap la cap intamplari fericite, cu intamplari mai putin fericite, locul unde timpul te pune la incercare, unde iti testeaza limitele, unde te face mult mai puternic sau unde iti arata cum trebuie sa arate smerenia. Dar stiai ca va veni o zi cand va trebui sa te desparti de el, chiar daca e locul unde dansai de fericire, sau locul unde inima parea ca varsa lacrimi, oricat de frumos ar fi fost locul ala, daca nu iti mai apartine, pleaca de acolo fara zgomot.
Tarziu in timp vei invata sa pleci din astfel de locuri cand se simte cel mai putin lipsa prezentei tale, e un execitiu al varstei, zgomotul atrage zgomot…si inveti ca trebuie sa te indrepti spre locuri si oameni care chiar au nevoie de tine.
Imi iau ramas bun in gand, multumesc pentru clipele frumoase, multumesc si pentru atunci cand intrebarile pareau fara raspuns, o zi de inceput de toamna parca se sincroniza cu starea mea, puteam sa fiu trist pentru ca traisem atatea momente unice, dar in acelasi timp ma puteam bucura pentru ca aveam libertatea sa aleg spre alte locuri la fel de frumoase.
Priveam zambind, dar cu o oarecare tristete in suflet, ca despartirea de un prieten drag, probabil ne vom revedea, sau probabil imi voi aminti doar cu placere despre tine … cine stie?… voi lasa timpul sa-mi raspunda… imi aduci aminte si de alte locuri unde simteam ca s-a rupt totul, acolo unde consideram ca totul inseamna tot, dar ca timpul mereu mi-a demonstrat ca totul este doar in mintea noastra si cat de putine stim.
Tot tu m-ai invatat sa pastrez cararea alaturi de oameni care imi duceau crezul mai departe, sa stau in umbra lor si sa-i sprijim asa cum ei mereu nu au obosit sa-mi ghideze pasii prin viata. M-ai invatat ca atunci cand nu ma regasesc … sa gasesc alte locuri, dar sa-mi pastrez regulile pentru care luptasem cu atata indarjire. Numai ca acum trebuia sa pastrez linistea, sa ne luam ramas bun ca doi prieteni si sa dam atentie timpului; pe mine sa ma faca mai intelept sa gasesc asemenea locuri care sa ma imbogateasca si pe tine sa gasesti alti oameni pe care sa-i bucuri.
Ai sa-mi lipsesti, dar promit ca voi descoperi alte locuri la fel de frumoase, alte locuri unde sa ma faca sa plutesc alaturi de porumbeii mei in drumul lor catre casa, sa ma faca sa fredonez melodii, sa ma faca sa dansez de bucurie, asemenea locuri care imi vor numara pasii in incercarea mea de a deslusi intrebari, asemenea locuri care sa te faca sa simti altfel.
Te privesc cu bucuria unui copil care avea sa descopere lucruri noi si tristetea unui batran care se desparte de lucrurile lui dragi, te privesc cu respect si admiratie, ca m-ai primit sa fiu eu cu mine. Iti multumesc pentru amabilitate!
0 Comments