Într-o zi am să te rog, să-mi spui ce-ți doresti,
Pentru că în acea zi voi învăța ce înseamnă dorință,
Atât de multe aș dori să mă înveți, încât nici nu mai știu să le număr,
Iar de ar fi sa le știu, aș vrea să le mai învăț odată cu tine.
Într-o lume ideală … nu mi-aș dori să traiesc într-o lume ideală,
Pentru că acum o lume ideală poate fi ușor definită,
Mi-aș dori să trăiesc purtat de vânt, în muzica valurilor,
În mireasma parfumului tău, asta ar însemna pentru mine o lume ideală.
Cândva am auzit o frază ce simboliza perfecțiunea,
“Când cineva îmi intră la inima, rămâne acolo pentru totdeauna”,
Într-o liniște atât de desăvârșită și de calmă,
Încât cele mai puternice furtuni s-ar fi oprit în loc.
Am învățat că perfecțiunea nu există și dacă o cauți vei suferi,
Dar am observat că poți întâlni perfecțiunea peste tot,
Trebuie doar sa deschizi ochiii, să asculți și să privești,
Iar dacă nu va fi primăvară, în sufletul tău sigur există!
Am mai învățat că atunci când încerci să definești perfecțiunea,
Ea va dispărea, precum ai avut impresia că a sosit …
Și am mai învățat că atunci cănd nu ai nici un motiv,
Cineva se va așeza lângă tine pictând perfecțiunea!
Și dacă intr-o zi am să te rog ceva,
Te voi ruga să-mi repeți toate acestea,
Pentru că în acea zi voi ști că am atins toate limitele …
Și nu mai e nevoie sa te rog nimic!
0 Comments