Nu mai e ce-a fost odată,
Nici cuvinte nu mai sunt,
Multe au rămas în gânduri,
Povestind din amimtiri.
Știi morocănos se poartă,
Mai tot timpul și ciufut,
Dacă-ți spun frumoasă-i ziua,
Zici că parcă l-ai jignit.
Da, ne place apa în piuă,
Dar bătută, știi mărunt,
Mai mereu dacă se poate,
S-avem ultimul cuvânt.
Dar acum să ne înțelegem,
Nu rămânem nevorbiți,
Prin elucubrații crunte,
În meandre ne învârtim.
Purpuriu de limbi străine,
De cuvinte încâlcite,
Mai bagi unul de la tine,
Nu contează cine ascultă.
Dacă zici cu drag se pare,
Zici că-i limba otrăvită,
Dacă-l spui la întâmplare,
Cine oare îl mai ascultă?
Doamne cât e de frumoasă,
Dulcea “limbă” ce-o vorbim,
A rămas doar de prefață,
Mai mereu în amintiri.
Da, pământul e tot al nostru,
Dar prin acte la străini,
A plecat cu tot cu “limbă”,
Chiar cu crez și cu trăiri.
0 Comments