Cândva trăia o altă lume,
Creată parcă din argint,
Cu suflet poleit în aur,
Cu un spirit mult peste sublim.
Cândva cuvântul spus în taină,
Fără prea multe înflorituri,
Era ca smirna la icoană,
Nu te îndurai să spui minciuni.
Cândva simțeai privirea caldă,
Nu doar la oamenii ce-i blânzi,
Era un semn de politețe,
Un zâmbet să-l acorzi oricând.
Cândva doar sfatul de-al obține,
Te înclinai și tu puțin,
Nu îți vorbesc acum de trudă,
Doar de respect îți scriu subtil.
Nu exista acea mâhnire,
Înverșunare fără rost,
Cândva cam toate laolaltă,
Aveau un sens, aveau un rost.
Posibil azi în graba noastră,
Să fi uitat puțin de timp…
Când ai ceva ce te inspiră,
Cândva, tu scrie ce-ai gândit.
0 Comments