Privește bunătatea, dar nu din perspectiva a celui ce oferă,
Privește, taci, ascultă, fii fin observator, vezi timpul care trece,
Vezi mâna care șterge acele lacrimi calde,
Dar nu rosti cuvinte când timpul îți cere a tace.
Să fii atent la cel ce poate înțelege și dincolo de vorbe,
Deci poți a te preface, că nu prea ai ce pierde,
Oferă tu puterea și celui care încearcă,
Dar nu uita, doar tu, ești cheia ce deschide, a s-a măreață poartă.
Privește, dar adânc, în ochii ce te îndrumă,
Nu întreba nimic, învață a înțelege,
Nu cere lămuriri, doar simte, când inima îți bate,
Ce este foc mocnit, sau poate doar jăratec.
Privește la acel cu al său curaj întreabă,
Acum de îți e sete, de vrei o îmbucătură,
De vrei doar pentru o clipă, dar fără obligații,
Să-ți odihnești și trupul și sufletul în pace.
Privește și învață, nu știi cam niciodată,
Când oameni sunt puțini, la număr mă refer,
Când ieri acel străin, fără a crede în el,
Îți oferea și pită deci fă și tu la fel.
Vezi tu, noi bunătatea o definim prin multe,
Acum știi mai depinde, de cine o privește,
De cel ce înțelege, de cine o oferă,
Iar deseori se întâmplă, de cel și care speră.
PS: Uneori timpul devine mult prea scurt pentru a oferi mulțumirile noastre celor care ne-au îmbogățit viața. Bunicii mele Ana, cea care mi-a oferit o perspectivă diferită asupra vieții în general, prin fiecare cuvânt, fiecare îmbrățișare și mai ales prin fiecare “știi” care îl rostea impersonal. O chemare la lecții fără a face lecții, o lecție de viață prin fiecare frază rostită!
Multumiri Jeno Major pentru imagini, www.JenoMajor.com!
0 Comments